Nu stiu de voi, dar pot sa intuiesc faptul ca ati sesizat asta. Esti in criza de timp, totul merge prost si, de cele mai multe ori, nu ajungi sa faci ceea ce ti-ai propus: fie pierzi trenul, intarzii la o intalnire importanta, intarzii la servici/scoala etc. Pe de o parte e firesc ceea ce se intampla, adica daca apare o astfel de criza, orientarea cea mai adesea adoptata este spre panica. In aceste momente ceea ce se intampla in interiorul persoanei in cauza, este o tendinta de haos. Creierul nu mai gestioneaza rational resursele sale pentru destinatiile normale, ci apar o serie de deraieri de la traseu, ceea ce duce la pierderea notiunii de timp.
O persoana, destul de importanta pentru mine, aseamana firul vietii cu ce al unei sfori ce se infasoara intr-un ghem. El considera ca Dumnezeu tine ghemul in mana si tot il infasoara in ghem. Atunci cand suntem mici ne tot dorim sa crestem, sa ajungem precum modelele noastre, si Dumnezeu infasoara mai repede, ca sa ne asculte dorinta. Cand suntem adulti ne tot dorim sa treaca timpul mai repede, sa terminam scoala, programul de la servici, sa ne creasca copii mai repede etc., deci Dumnezeu infasoara si mai repede... si asa se ajunge intr-un punct in care nu mai poti da viata inapoi, sa te bucuri de atunci cand erai copil, elev, student, parinte...si ramane doar o bucatica de ata, pentru care nu prea mai conteaza cat de repede este infasurata... pentru ca si asa este mica...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu